VREMEA TREZIRII – carte creștină

CUVÂNT ÎNAINTE Mesajele cuprinse în această carte s-au născut din dorinţa arzătoare de a vedea manifestarea slavei lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său, printr-o trezire autentică. De-a lungul istoriei de două mii de ani a Bisericii creştine, de nenumărate ori Duhul lui Dumnezeu S-a coborât peste poporul Său, chemându-l la sfinţenie, la o viaţă de ascultare de El şi la predicarea Evangheliei, care a dus … Continuă să citești VREMEA TREZIRII – carte creștină

Fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră!

„De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos. Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, … Continuă să citești Fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră!

Vremea gâdilării urechilor

Unul dintre semnele cele mai relevante care indică vremea dinaintea venirii Domnului este „apostazia” – lepădarea de credinţă. Se înţelege că nu pot lepăda credinţa decât cei care au avut-o odată în viaţă, iar texte precum cele din 2Tes. 2:3 şi 1Tim. 4:1 fac o trimitere clară la aceasta. Metoda prin care apostazia devine generalizată cronic în vremurile de pe urmă este descrisă foarte clar … Continuă să citești Vremea gâdilării urechilor

Condiții pentru botezul cu Duhul Sfânt

„Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.” (Mat. 3:11) Făgăduinţa botezului cu Duhul Sfânt, aşa cum afirma Petru în ziua Cincizecimii, este şi „pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de … Continuă să citești Condiții pentru botezul cu Duhul Sfânt

Doar două căi: Babilonul cel mare şi rămăşiţa sfântă

„Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci şi dintre Neamuri, după cum zice în Osea: „Voi numi „popor al Meu” pe cel ce nu era poporul Meu şi „preaiubită” pe cea care nu era preaiubită. Şi acolo unde li se zicea: „Voi nu sunteţi poporul Meu”, vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui Viu.” Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel: … Continuă să citești Doar două căi: Babilonul cel mare şi rămăşiţa sfântă

Cui slujeşti? Dumnezeul cel adevărat şi idolii

Domnul Dumnezeul nostru, Cel viu şi adevărat este Unul singur! El nu-Şi împarte slava Sa cu idolii şi nu se lasă batjocorit de cei ce Îl părăsesc fără temei. „Voi Îmi sunteţi martori! Este oare un alt Dumnezeu afară de Mine? Nu este altă Stâncă, nu cunosc alta!”  Cei ce fac idoli, toţi sunt deşertăciune, şi cele mai frumoase lucrări ale lor nu slujesc la … Continuă să citești Cui slujeşti? Dumnezeul cel adevărat şi idolii

„Vai de cei ce numesc răul bine şi binele rău!”

Trăim într-o perioadă de mare confuzie cu privire la valorile morale pe care societatea de astăzi le promovează. Din păcate, chiar şi în creştinătatea zilelor noastre există această lipsă de discernământ cu privire la ce e bine şi ce e rău, la ceea ce este plăcut înaintea Domnului şi ce nu. Prorocul Isaia rostea aceste cuvinte din partea Domnului: „Vai de cei ce numesc răul … Continuă să citești „Vai de cei ce numesc răul bine şi binele rău!”

Nu vă luaţi după felul de vieţuire al neamurilor!

„Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” – Rom. 12:2 „Nu vă îngrijoraţi, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută!” – Mat. 6:31-32 Un mesaj despre diferenţa radicală care … Continuă să citești Nu vă luaţi după felul de vieţuire al neamurilor!

Desţeleniţi-vă un ogor nou!

Citind cartea prorocului Ieremia nu se poate să nu fi izbit de marea asemănare a stării poporului lui Dumnezeu de atunci cu cea de acum. Ambele situaţii au loc înainte de iminenta judecată a lui Dumnezeu asupra lumii, care începe de la „casa lui Dumnezeu”. În amândouă cazurile oamenii care se considerau „poporul ales” se hrăneau cu nădejdi înşelătoare, crezând că judecata va cădea doar … Continuă să citești Desţeleniţi-vă un ogor nou!