Ungerea Duhului Sfânt

Orice slujire pe care Domnul Dumnezeu o va accepta ca pe o jertfă duhovnicească din partea noastră trebuie să aibă pe ea pecetea Duhului Sfânt. Încă din vremea lui Moise jertfa de mâncare simboliza hrana pentru popor, slujba făcută pentru binele celorlalți:  Când va aduce cineva Domnului un dar ca jertfă de mâncare, darul lui să fie din floarea făinii: să toarne untdelemn peste ea şi să adauge şi tămâie.” (Lev. 2:1) 

Aceasta trebuia să aibă deci trei componente:

  • Floarea făinii, simbolizând “zdrobirea” prin care bobul de grâu trebuie să treacă pentru a fi transformat în pulbere fină;
  • Untdelemnul, simbolizând Duhul Sfânt, ca element necesar oricărei jertfe bine-primite;
  • Tămâia, care simboliza rugăciunea ce se ridică asemenea unei miresme plăcute înaintea lui Dumnezeu.

Orice slujitor ales să dea hrana poporului, trebuie să se aducă pe sine jertfă. Are nevoie de zdrobire, mai înainte de orice, pentru ca mândria atât de adânc înrădăcinată în noi să-și găsească sfârșitul. Orice zdrobire e dureroasă, căci vine prin suferință,  dar fără ea nu putem fi folosiți de Domnul, căci ne-am însuși o parte din slava care numai Lui I se cuvine.

Aşa cum subliniază şi Leonard Ravenhill, citându-l pe Tozer, prezența ungerii Duhului este elementul esențial al slujirii. Untdelemnul trebuie vărsat “peste omul zdrobit şi peste cel cu inima mâhnită”, ca să poată fi folositor în slujba Domnului. Mai mult decât atât, se vorbește despre repetate ungeri, de care avem nevoie ca sa putem continua prin har. Dacă apostolii au beneficiat de acestea (cel puțin de două ori în F. Ap, cap. 2, apoi cap. 4:31), cu atât mai mult noi, care trăim într-o vreme de apostazie a bisericii, în care învățătura falsă este amestecată cu creștinismul căldicel într-un tot unitar greu de acceptat nu doar de către Dumnezeu, dar şi de către oameni.

Nu erudiția teologică ne va face folositori şi roditori pentru El, ci numai prezența Duhului Sfânt turnat ca untdelemnul peste capul şi inima noastră!

Când toate acestea vor fi amestecate cu tămâia rugăciunii, atunci Dumnezeu Îşi va primi slava, un parfum de plăcut miros se va înălța din jertfa noastră, iar oamenii vor fi binecuvântați!

Astfel vor veni și peste noi vremurile de înviorare atât de mult așteptate, vremuri în care râurile de apă vie să curgă abundent din noi, din biserica Sa către cei din afară care să mărturisească în adevăr că “Dumnezeu este în mijlocul nostru”!

Doamne, fă-ne ascultători de glasul Tău, de cuvintele pe care le-ai spus prin robii Tăi, de învățăturile adevărate al Cuvântului Tău! Mai cercetează-ne o dată! Trezește-Ţi biserica, Doamne, trezind pe toți slujitorii Tăi, căci numai Tu ești vrednic să primești jertfa buzelor noastre mărturisind Numele Tău!

//

One Reply to “Ungerea Duhului Sfânt”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s