Veniți să zidim iarăși zidul! – Neemia, cap. 2 și 3

După 70 de ani de robie, cetatea Ierusalimului zăcea în ruină. Zidurile dărâmate nu făceau altceva decât să reflecte dezolarea din inimile fiilor robiei, care se întorseseră de ceva timp din Babilon în țara sfântă. Întors în țară sub călăuzirea Duhului Sfânt, Neemia cheamă poporul la o lucrare de mare amploare – rezidirea zidurilor cetății. Pentru cei aflați în Ierusalim în acea vreme, zidul simboliza … Continuă să citești Veniți să zidim iarăși zidul! – Neemia, cap. 2 și 3

Ochii noștri sunt îndreptați spre Tine

Sufletul nostru nădăjduieşte în Domnul; El este ajutorul şi scutul nostru. Da, inima noastră îşi găseşte bucuria în El, căci avem încredere în Numele Lui cel sfânt. Doamne, fie îndurarea Ta peste noi după cum o nădăjduim noi de la Tine!                                                                      (Ps. 33:20-22) Continuă să citești Ochii noștri sunt îndreptați spre Tine

O, de M-ar asculta poporul Meu!

Ascultă, poporul Meu, şi te voi sfătui; Israele, de M-ai asculta! Niciun dumnezeu străin să nu fie în mijlocul tău şi să nu te închini înaintea dumnezeilor străini! Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din ţara Egiptului; Deschide-ţi gura larg, şi ţi-o voi umple!” … O! de M-ar asculta poporul Meu, de ar umbla Israel în căile Mele! Într-o clipă aş înfrunta pe … Continuă să citești O, de M-ar asculta poporul Meu!

Istoria trezirii unei națiuni – studiu biblic, Neemia

Tema principală care ne interesează pe noi și pentru care am început să studiem această carte este trezirea spirituală sau renașterea spirituală a poporului ales. Aici putem observa niște etape, niște tipare pe care Dumnezeu le-a hotărât și care se pot repeta și pentru noi… Și ne dorim din toată inima să se repete și cu noi astăzi… Domnul să ne ajute la aceasta! Amin. … Continuă să citești Istoria trezirii unei națiuni – studiu biblic, Neemia

„Strângeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!”

Dumnezeu este un Dumnezeu cu adevărat plin de dragoste. Dumnezeu Însuși este dragoste; aceasta este natura existenței Sale. Însă Dumnezeul nostru este și un Dumnezeu drept, iar poporul care intră în relație cu El trebuie să știe ambele lucruri: și de dreptatea lui Dumnezeu, ca și de dragostea Sa. Dumnezeu este Cel care judecă poporul Său, iar tema acestui psalm este judecata pe care o … Continuă să citești „Strângeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!”

Stăruința în viața creștină

„De aceea şi Eu vă spun: cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Fiindcă oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate i se deschide. Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să-i dea un şarpe în loc de peşte? … Continuă să citești Stăruința în viața creștină

Dumnezeu răspunde prin minuni

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al minunilor! De la începutul Scripturii până la capăt, El este un Dumnezeu al supranaturalului, care nu se supune legilor naturii. Noi suntem limitați de acestea, dar El este Dumnezeu, deasupra naturii pe care a creat-o… El este Dumnezeul care răspunde prin minuni, singurul care poate face minuni! Creația Sa este o serie neîntreruptă de minuni. Poporul Israel, singurul popor … Continuă să citești Dumnezeu răspunde prin minuni

Fii tare, îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul!

Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică? Un lucru cer de la Domnul şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să mă minunez de templul Lui. Ascultă-mi, Doamne, glasul când Te chem: ai milă de mine şi ascultă-mă! Inima … Continuă să citești Fii tare, îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul!

Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei

Eu zic Domnului: „Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!” Sfinţii care sunt în ţară, oamenii evlavioşi, sunt toată plăcerea mea… Domnul este partea mea de moştenire şi paharul meu, Tu îmi îndrepţi sorţul meu. O moştenire plăcută mi-a căzut la sorţi, o frumoasă moşie mi-a fost dată. Eu binecuvântez pe Domnul care mă sfătuieşte, căci până şi noaptea îmi dă îndemnuri inima. … Continuă să citești Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei

Victoria e pentru cei curajoși

Tot timpul, când Dumnezeu a ridicat oameni ai Lui, încă din vremea Vechiului Testament, oameni aceștia au fost oameni curajoși, care au fost gata să-și dea viața, care nu s-au temut de nimic. Întotdeauna oamenii lui Dumnezeu s-au evidențiat prin curajul lor. Dacă va fi o bătălie finală și o victorie finală, va fi numai cu oameni curajoși, care au terminat cu orice lucru care-i … Continuă să citești Victoria e pentru cei curajoși