Creştininsm contrafăcut

Epoca noastră ar putea fi caracterizată foarte bine printr-un cuvânt: contrafacere. Probabil că atunci când îl rostim, imediat ne ducem cu gândul la marele gigant din Rasărit, China. Într-adevăr, se pare că ei au ajuns experţi în arta contrafacerii şi cred că nu există nicun produs de larg consum pe care să nu-l fi imitat, de la creioanele cu mină până la maşinile de lux.

Dar există oare contrafacere şi în lumea spirituală? Răspunsul evident este afirmativ, când privim în istoria Bisericii Domnului. După primii 300 de ani de răspândire a Evangheliei în mijlocul persecuţiilor, legalizarea creştinismului a produs o formă de evlavie lipsită de puterea Duhului Sfânt, care a împrumutat şi a adoptat fără discernamânt lucruri ale lumii din acele timpuri: lux, opulenţă, tradiţii păgâne şi obiceiuri barbare… Toate într-un amestec căruia i s-a pus numele de Biserica lui Hristos, timp de peste 1000 de ani. Reforma din sec. XV şi XVI a înlăturat mare parte a acestor „adăugiri”, restaurând creştinismul autentic. De fapt, orice mişcare de trezire în Biserică a avut drept rezultat restaurarea creştinismului autentic, apostolic.

Faptul că în ultimele două secole creştinismul evanghelic a înflorit, nu l-a privat însă de încercările „vrăjmaşului” de a-l dilua, de a-l amesteca într-un fel acceptabil pentru lume. Standardele sfinţeniei au fost dărâmate, iar rezultatul a fost o falsă Evanghelie, cu un mesaj de felul „doar să crezi şi vei fi mântuit… iar odată mântuit, nimic nu se mai poate schimba, indiferent cum vei trăi!”

În acest climat de amestec religios, de diluare a Cuvântului, de evlavie formală lipsită de putere, Dumnezeu a ridicat voci care să strige în pustie. Astfel ar trebui privit şi David Wilkerson, căruia i s-a încredinţat un Cuvânt plin de putere, dar şi de severitate, în vederea îndreptării a ceea ce a fost stricat, a pocăinţei şi a revenirii la autenticitate.
Prima tendinţă la vizionarea unui astfel de mesaj este să îl atribuim creştinilor din America, însă cred că, din nefericire, şi în România mergem pe acelaşi drum, conduşi de mulţi „câini muţi”, care nu mai strigă împotriva păcatului, de teamă să nu-şi piardă slujba.

Doamne, ai milă! Fă-ne ascultători de glasul Tău! Dă-ne o inimă supusă şi ură faţă de păcat! Priveşte cu îndurare peste starea de adormire a creştinismului nostru românesc… Ridică şi aici voci care să strige în pustie! Trezeşte-ne azi!