Fiul lui Dumnezeu a ales, fără a fi obligat, să împlinească voia Tatălui, chiar dacă aceasta însemna întruparea și jertfirea Sa pe acest pământ. Ce vom alege noi, când ni se pune în față calea ascultării de voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită?
După ce a zis întâi: „Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi-de-tot, nici jertfe pentru păcat” (lucruri aduse toate după Lege), apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” El desfiinţează astfel pe cele dintâi, ca să pună în loc pe a doua. Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna. (Evr. 10:8-10)