Trezirea de pe Insula Lewis: 1949 – 1952

Această trezire a început pe insula scoțiană Lewis, din localitatea Barvas, și s-a răspândit către alte insule din regiune. Trezirea aceasta este cunoscută sub diferite denumiri. Noi am folosit numele de „Trezirea de pe Insula Lewis”. Un alt nume comun pentru această trezire este „Trezirea Hebrideană”, deoarece Lewis face parte dintr-o grupare mai mare a insulelor scoțiene numite Hebride.

Condițiile dinaintea Trezirii:

► Conform mărturiilor oamenilor prezenți înainte de trezire, ei au mărturisit că Bisericile erau moarte și că se aflau într-o iarnă spirituală.

► Legalismul era extrem, iar tinerii nu doreau să aibă nicio legătură cu Biserica. Unele dintre Biserici nu aveau nici măcar un participant tânăr.

► Oamenii de pe insulă aveau doar o „formă de evlavie”, iar rugăciunea și citirea Bibliei în case erau făcute în fiecare dimineață, însă doar ca o datorie. Aceasta era o tradiție atât a celor care erau convertiți, precum și a celor care nu erau.

► În școli, copiii învățau povestiri biblice de la profesorii lor neconvertiți. Studenții, de asemenea, au fost învățați versiunea scurtă a Catehismului Westminster, precum și modul de a cânta mulți dintre Psalmi. Ei erau obligați să memoreze cele Zece Porunci și multe alte pasaje selectate din Scriptură – dar lipsea viața din aceste obiceiuri. Totul era doar formalism și tradiție.

Rugăciunea extraordinară

Începând cu luna noiembrie a anului 1949, două surori, Peggy și Christine Smith, în vârstă de 84 și 82 de ani – Peggy era complet orbă, iar Christine încovoiată de artrită – s-au simțit împovărate din cauza stării spirituale depresive din Biserica satului Barvas. Ele au simțit cum Domnul le vorbea: „Căci voi turna ape peste pământul însetat și râuri pe pământul uscat”- Isaia 44:3

Acest lucru le-a determinat să se roage în micuța lor cabană, două sau trei nopți pe săptămână de la ora 10 seara până la ora 3 dimineața. După câteva săptămâni în care s-au rugat astfel, Peggy a avut o viziune despre Biserica ei ca fiind plină de tineri și cu un pastor necunoscut predicând de la amvon. Peggy a trimis după păstorul lor, James Murray MacKay. Ea i-a spus cum au simțit că Domnul urma să trimită o trezire și că trebuie să-și adune liderii Bisericii și să petreacă fiecare noapte de marți și vineri în rugăciune, iar ele se vor ruga simultan în cabana lor. MacKay a respectat judecata stării spirituale făcută de către cele două surori, iar chemarea la rugăciune a fost lansată. De asemenea, un grup de pastori din acea regiune s-au întâlnit pentru a discuta declinul spiritual de pe insulă. Împreună, ei au alcătuit un „plan” care trebuie citit într-o anumită zi de duminică în toate Bisericile Independente din Scoția.

A fost o chemare pentru toți credincioșii să „privească cu îngrijorare uscăciunea bisericilor”, astfel încât ei „să se întoarcă din nou la Domnul, pe care L-au întristat atât de mult prin nestatornicia și fărădelegile lor”. Aceasta a presupus, de asemenea, chemarea oamenilor la rugăciune pentru ca satele să fie „vizitate de un duh de pocăință”. Mulți dintre credincioșii din Hebride au îngenuncheat, cerând lui Dumnezeu să viziteze insulele.

Luptătorii în rugăciune: Peggy și Christine Smith cu evanghelistul Duncan Campbell

Anunțul a fost făcut public în două ziare, Gazeta Stornoway și West Coast Advisor, în data de 9 decembrie 1949.

► După această chemare, Peggy și Christine Smith s-au rugat în cabana lor, de două ori pe săptămână, de la 10 seara la 3 dimineața, în timp ce liderii Bisericii împreună cu ceilalți se rugau în hambare și în alte locații. Ei s-au rugat astfel timp de câteva săptămâni.

► Rugăciunea a fost făcută în clădiri neîncălzite, în mijlocul iernii. Acesta era un semn de disperare.

► Oamenii de pe toate insulele au avut sentimentul că Dumnezeu le spunea: „Cereți-Mi o trezire!” Aceasta a fost o mișcare divin orchestrată pentru a-I cere lui Dumnezeu trezirea.       

Faptele ce au declanșat trezirea

După câteva săptămâni de astfel de rugăciuni, într-o seară, în timp ce păstorul și liderii Bisericii (atât femei, cât și bărbați) se rugau într-un hambar, un tânăr diacon a citit Psalmul 24/3-5: Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica până la locul Lui cel Sfânt? Cel ce are mâinile nevinovate și inima curată; cel ce nu-și dedă sufletul la minciună și nu jură ca să se înșele. Acela va căpăta binecuvântarea Domnului, starea după voia Lui, dată de Dumnezeul mântuirii lui.

Când a închis Biblia, a privit către păstor și către ceilalți și a spus: „Mi se pare atâta falsitate să ne rugăm așa cum ne rugăm, să așteptăm așa cum așteptăm, dacă noi înșine nu suntem în mod corect legați de Dumnezeu.” Apoi el s-a rugat: „Doamne, sunt mâinile mele curate? Este inima mea curată?” Imediat, în jur de ora 3 dimineața, prezența lui Dumnezeu a cuprins fiecare persoană prezentă acolo. Nu numai că ei au simțit acest lucru, ci întreaga localitate și o zonă mare din împrejurimi au simțit aceeași atingere a lui Dumnezeu. În ziua următoare, fiecare a fost cuprins de realitatea lucrurilor veșnice.

Acest grup de mijlocitori a părăsit hambarul la acea oră timpurie și a găsit bărbați și femei îngenuncheați de-a lungul drumurilor, plângând înaintea lui Dumnezeu pentru îndurare. Fiecare casă avea luminile aprinse, pentru că nimeni nu putea dormi, fiindcă prezența lui Dumnezeu era atât de copleșitore. Peggy Smith a trimis după pastorul ei, Rev. MacKay, și i-a spus că ar trebui să invite pe cineva, care ar trebui să predice pe toată durata trezirii, doar că nu știa cine era. Ea a văzut doar o față necunoscută într-o viziune. Printr-o altă persoană de contact, MacKay l-a contactat pe Duncan Campbell și l-a rugat să vină. La acea vreme, Campbell era în mijlocul unei campanii evanghelice pe Insula Skye, unde aveau loc noi convertiri. Când a primit scrisoarea prin care era invitat la Biserica Barvas Free de pe insula Lewis timp de 10 zile, el a răspuns că nu putea să ajungă, deoarece era programat să vorbească la convenția de pe Insula Skye.

După primirea răspunsului lui Campbell, prin care informa că nu poate să vină, pastorul MacKay i-a spus cu regret lui Peggy Smith vestea. Peggy însă a răspuns: „Domnule MacKay, asta spune omul. Dar Dumnezeu a spus altceva și el va fi aici în două săptămâni.” Datorită schimbării evenimentelor, convenția de pe insula Skye a fost anulată, iar Campbell a sosit pe insula Lewis după zece zile. Când Campbell a sosit în port, el a fost întâmpinat de păstor și de doi lideri ai Bisericii. Păstorul i-a cerut să meargă direct la biserică și să se adreseze congregației de la ora 9:00.

Prima noapte a lui Duncan Campbell la Biserica din Barvas

Când a sosit Campbell, 300 de oameni erau adunați la Biserică. După serviciul de predică, nu s-a întâmplat nimic semnificativ. A fost doar o conștientizare a prezenței lui Dumnezeu, mai puternică decât ceea ce a experimentat Campbell la ultima trezire, în care a fost implicat în 1921, dar nimic extraordinar dincolo de aceasta, iar serviciul s-a terminat aproximativ la ora 10:45 pm. Dupa ce toți au plecat de la Biserică, cu excepția lui Duncan Campbell și a unui tânăr diacon, acel tânăr, știind că Dumnezeu avea să facă ceva măreț în acea seară, în mijlocul culoarului, i-a spus lui Campbell: „Nimic nu s-a întâmplat în seara asta, dar Dumnezeu era printre noi. El este deasupra noastră și va coborî în orice moment”.

Atunci, tânărul și-a ridicat mâinile și a început să se roage: „Doamne, ai făcut promisiunea că vei turna apă peste pământul însetat și râuri pe pământ uscat și nu o faci!” Apoi a început să mijlocească intens în rugăciune, pentru o perioadă considerabilă de timp, după care s-a prăbușit pe podea. În jurul orei 11:00, ușa din spate a Bisericii s-a deschis și un om a intrat spunând: „Domnule Campbell, s-a întâmplat ceva minunat! Domnule Campbell, noi ne rugam ca Dumnezeu să toarne apă peste pământul însetat și râuri pe pământul uscat și ascultă: El a făcut-o! A făcut-o! Vino la ușă să vezi mulțimea care este aici! Atunci Campbell a fost martor la sutele de oameni care au intrat în Biserică. Nimeni nu îi invitase. Ei au fost atrași în mod suveran de către Dumnezeu, la acea oră târzie din noapte. Până la 12 noaptea, Biserica era deja plină.

De unde venea mulțimea? 

În aceeași seară, erau adunați 100 de tineri la sala de dans a districtului. În timpul dansului, prezența lui Dumnezeu s-a coborât brusc asupra lor (chiar în momentul în care tânărul se ruga pe culoarul bisericii). Muzica de la sala de dans s-a oprit și tinerii, fiind copleșiți de convingerea păcatului lor, au părăsit sala, ca și cum ar fi „fugit de o ciumă” și s-au îndreptat spre Biserică. În plus față de acești 100 de tineri, erau încă sute de oameni care se aflau deja în patul lor, dar simultan, fără nici o explicație, s-au ridicat din pat, s-au îmbrăcat și au pornit în fugă spre Biserică.

O foame și o sete pentru Dumnezeu au copleșit oamenii din zonă. În Biserică, mulțimea adunată a început să cânte din Psalmi. Biserica, care dispunea de peste 800 de locuri, era aglomerată. Oamenii din coridoare și de pe holuri erau pe genunchi, plângând către Dumnezeu pentru îndurare. Această întâlnire a continuat până la ora 4 dimineața. Nu au fost făcute chemări la altar, ca oamenii să-L accepte pe Hristos. A fost doar o lucrare suverană a lui Dumnezeu. Mulți dintre cei salvați în acea noapte au devenit mai târziu slujitori ai Lui.

La ora 4 dimineața, când Duncan Campbell părăsea Biserica să meargă la casa unde trebuia să stea peste noapte, cineva s-a apropiat de el și i-a cerut să se ducă la secția de poliție, deoarece acolo erau adunate cel puțin trei sute de persoane. Pe parcursul a circa 1 Km distanță, până la secția de poliție, Campbell a putut vedea oameni înșirați de-a lungul drumului, îngenunchind, plângând înaintea lui Dumnezeu în pocăință și cerând îndurare. La sosirea la secția de poliție, Duncan Campbell n-a ținut o predică, pentru că mulțimea care se adunase în mod uimitor, plângea înaintea Domnului cerându-I milă, din cauza convingerii copleșitoare pentru păcatele lor. Mulți dintre ei veniseră grupați în autobuze de la distanțe de până la 20 km. Când au fost întrebați de ce au venit acolo, nu aveau un răspuns. Au spus doar că au simțit o foame, o dorință aprinsă în inima lor, să meargă în Barvas, acolo unde se afla Biserica. De ce s-au adunat la secția de poliție? Unii speculează că sergentul era un om foarte evlavios. Alții au spus că acea cabană a lui Peggy și Christine Smith se afla lângă stația de poliție și s-a produs o puternică atracție ”magnetică”.                             

A doua noapte a lui Duncan Campbell la Biserică

În cea de-a doua noapte de slujire a lui Duncan Campbell la Biserica Barvas, oameni din toată insula Lewis au venit în autobuze, iar biserica a fost plină. Unii au căzut sub convingerea severă a păcatului în drumul lor spre Biserică și au fost convertiți înainte de a ajunge acolo. În timpul predicii lui Campbell, oamenii plângeau zgomotos, în tot locul deschis dinaintea amvonului, împovărați de greutatea păcatului lor.

Cinci săptămâni într-un district

Acest nivel de slujire a continuat timp de cinci săptămâni, înainte de a se răspândi în districtele adiacente. Duncan Campbell a predicat în mod frecvent de la patru până la opt ori pe zi, atât în ​​Biserici, cât și în câmpuri deschise și de-a lungul țărmului. Unele servicii erau programate foarte târziu, la 3 a.m. În cartea lui Mary Peckham, Sunetele Cerului, ea indică faptul că în Decembrie 1949 trezirea era deja în curs de desfășurare. În ianuarie și februarie, a început deja să se extindă de la Barvas la Carloway, Ness, Arnol, Leverburgh, Kinloch, Harris și alte locații.

Lucrarea din Arnol 

După cele cinci săptămâni de slujire în Barvas, trezirea a început să se răspândească în alte orașe, iar ceea ce s-a întâmplase în Barvas s-a extins și în alte locuri, prin puterea Duhului Sfânt.  În localitatea Arnol, din cauza opoziției altor slujitori creștini, conducătorii unei Biserici locale care erau pentru trezirea spirituală, au înțeles că tot ceea ce pot face e să se roage. Treizeci dintre ei, împreună cu Duncan Campbell, s-au dus la o fermă locală și au început să mijlocească. Aproape de miezul nopții, Campbell i-a spus unui bărbat din acea fermă că Dumnezeu dorea ca el să conducă în rugăciune. Atunci omul acesta s-a rugat timp de aproximativ 30 de minute, apoi s-a oprit, s-a uitat către cer și a spus: Dumnezeule, Tu știi că onoarea Ta este la mijloc! Ai promis că vei  turna apă peste pământul însetat și râuri pe pământul uscat și Dumnezeule, Tu nu o faci. Sunt cinci slujitori la această întâlnire și nu știu dacă măcar unul dintre ei se află în prezența Ta, nici măcar domnul Campbell. Dar dacă știu ceva din toate acestea, despre propria mea inimă slabă, pot spune că Tu știi că stau înaintea Ta ca un vas gol și că sunt însetat. Însetez după Tine și după manifestarea puterii Tale. Însetez ca să-l văd pe diavolul înfrânt în acest loc (Arnol). Mi-e sete să văd această comunitate cuprinsă, așa cum Tu ai cuprins Barvasul. Tânjesc pentru o trezire și Dumnezeule, Tu încă nu o faci! Mi-e sete, iar Tu ai promis că vei turna apă peste mine.

Apoi, după o pauză, el a spus: „Doamne, onoarea Ta este în joc, acum o iau asupra mea și Te chem să-Ți împlinești legământul Tău!” Cu aceasta, casa de granit a fost „scuturată ca o frunză.”  Un ulcior pus pe o margine a căzut pe podea și s-a spart. Vasele de pe dulap s-au zguduit. Apoi, după cum a mărturisit Campbell, „val după val de putere divină a străbătut întreaga cameră.” Exact în acel moment, Duhul lui Dumnezeu a trecut prin sat și oamenii s-au trezit din somn, s-au îmbrăcat și s-au îndreptat spre Biserică – plângând înaintea lui Dumnezeu pentru a primi îndurare.

Donald McPhail, un băiat de 16 ani din Arnol, a fost convertit în acea noapte. Se crede că mai multe suflete au fost aduse la Hristos prin rugăciunile lui, decât prin predicile tuturor slujitorilor de pe insulă. Uneori i se cerea să se roage, iar el rostea un singur cuvânt: „Tată!” și toți se topeau în lacrimi. Altadată, în timpul unei predici, Campbell se lupta cu o opoziție spirituală față de mesajul său, așa că a oprit mesajul și l-a rugat pe Donald să se roage. După o scurtă rugăciune, Duhul lui Dumnezeu a intrat în clădire, iar oamenii a fost copleșit de prezența Sa. Prezența lui Dumnezeu era câteodată așa de copleșitoare, încât oamenii se temeau să-și deschidă gura, ca nu cumva să rostească cuvinte care să aducă judecată asupra lor.

În timpul trezirii

► Oamenii mergeau tăcuți în drumul lor spre serviciul de închinare al Bisericii. Nu se vorbea când intrau în Biserică, sau când erau așezați. Prezența lui Dumnezeu crea un sentiment de frică și era atât de reală, încât unii spuneau că au simțit fiori pe șira spinării.

► Nu la mult timp după ce intrau în Biserică, oamenii începeau să plângă. Pentru unii, lacrimile se datorau unei simțiri a iubirii copleșitoare a lui Dumnezeu. Pentru alții, acestea erau datorită convingerii păcatului.

► Cântările erau doar din Psalmi. Nu se foloseau instrumente muzicale. Cântările erau cântate de întreaga comunitate (fără solouri, dueturi, cvartete sau coruri). Limba folosită a fost galeza.

► Unii au mărturisit că au fost atrași la serviciul de slujire prin puterea lui Dumnezeu, împotriva voinței lor.

► Puterea de atragere a lui Dumnezeu a acoperit insula Lewis. Această putere a creat o dorință pentru Dumnezeu, o foame pentru Cuvântul Său și o convingere copleșitoare a păcatului, conducându-i pe mulți să-L primească pe Hristos ca Domn și Mântuitor.

► Oamenii nu mai doreau să plece de la serviciile Bisericii.

► Predicarea nu a fost diplomatică, gâdilând urechile oamenilor; ci una profetică, folosind legea pentru a lumina și condamna păcatul, iar harul pentru a îndruma oamenii spre Hristos.

► În timpul predicii, Duncan Campbell trebuia de multe ori să se oprească din vorbire, pentru că era oprit de manifestările acelor care ajungeau sub convingerea de păcat.

► Un bărbat, sub convingerea profundă a păcatului, a mărturisit: „Atât de groaznic a fost sentimentul prezenței lui Dumnezeu, că până și iarba de sub picioarele mele și pietrele din jurul meu păreau să strige: „Fugi la Hristos pentru refugiu!”

► Ca urmare a serviciilor bisericești, în Arnol erau mereu câteva case deschise, unde cei care-L căutau pe Dumnezeu puteau merge mai departe pentru a fi îndrumați spiritual, iar acestea erau aproape întotdeauna pline. Atmosfera din aceste case era similară cu ceea ce au experimentat în clădirile Biserici, umplute de prezența lui Dumnezeu.

► Oamenii care părăseau Biserica, purtau cu ei conștientizarea prezenței lui Dumnezeu. În acea prezență era frica de Domnul. Când aceste persoane intrau în contact cu cei care nu erau încă întorși la Dumnezeu, acei oameni Îl simțeau pe Domnul, deveneau temători și datorită convingerii extraordinare a păcatului, adesea se converteau.

► Întrucât prezența lui Dumnezeu era atât de reală, mulți dintre ei întâmpinau dificultăți în a adormi. Zi și noapte, indiferent când se trezeau, prezența Domnului era acolo.

► Munca normală și activitățile au fost lăsate la o parte, pentru ca oamenii să se pună în rânduială cu Dumnezeu, iar creștinii să poată împărtăși Evanghelia cu alții.

Rugăciunea extraordinară a prelungit trezirea 

► În mod asemănător cu rugăciunea intensă care i-a dat puterea de evanghelizare lui Charles Finney, această trezire a fost prelungită datorită mijlocitorilor ce nu au mers niciodată la slujbele bisericești. Ei au fost constrânși de Duhul Sfânt să-și concentreze timpul în izolare, mijlocind pentru suflete.

► În fiecare zi la prânz, timp de aproximativ două ore, tot programul se oprea, pentru că oamenii se adunau ca să se roage. Oamenii care își lucrau pământurile sau care țeseau la războaie în casele lor se opreau cu toții ca să se roage. Nu s-a făcut nici un apel pentru rugăciune, dar oamenii se întâlneau și se rugau în case sau la Biserică.

Opoziția

Ca și în toate trezirile autentice, opoziția înverșunată a venit de la alți lideri ai Bisericii denominaționale, care s-au opus lui Duncan Campbell. Datorită opoziției lor, trezirea n-a ajuns și-n acele Biserici denominaționale, iar ele n-au beneficiat de ea. Slujitorii locali au adus alți clerici din Scoția, ca să țină servicii speciale pentru a se opune lui Campbell. Unii slujitori le-au spus oamenilor să nu participe la întâlnirile în care Duncan Campbell predica, deoarece ei credeau că trezirea nu era de la Dumnezeu.

Opoziția s-a îndreptat împotriva:

► Pantofilor maro a lui Campbell (slujitorii purtau tradiționalii pantofi negri).

► Au fost aduse acuzații legate de finanțe. Înregistrările lui Campbell descoperite mai târziu, au dovedit că el trăia dintr-un salariu foarte mic.

► Doctrină. Ceilalți slujitori s-au opus învățăturii sale cu privire la o umplere sau un botezul al Duhului Sfânt ulterior convertirii. Nu era vorba despre vorbirea în limbi, fiindcă aceasta n-a fost niciodată auzită în timpul trezirii. Era vorba despre un botez sau o umplere a puterii, cum au experimentat și au formulat alți trezitori precum: Charles Finney, D.L. Moody, R.A. Torrey și J. Edwin Orr.

Manifestări sau fenomene care au apărut:

► Convingerea de păcat era copleșitoare și, deși unii încercau să fugă de acea putere de convingere, îi urmărea oriunde mergeau, în baruri și chiar de-a lungul canalului spre continent.

► S-au închinat cu fața la pământ. N-a fost vorba de ce se numește astăzi ca fiind „leșinat în Duhul”, ci adevărate căderi cu fața la pământ în închinare, datorită prezenței copleșitoare a lui Dumnezeu (Daniel 10).

► Au fost momente când grupuri mari de oameni au părut că ”ar fi înghețat” pe loc, iar unele păreau ca și cum ar fi avut crize epileptice. Duncan Campbell a declarat că acestea nu au fost o lucrare demonică, ci era prezența copleșitoare a lui Dumnezeu, care se răsfrângea asupra oamenilor (Daniel 10).

► Mai mulți dintre ei au avut viziuni, care le-a oferit îndrumări divine, ce au condus la mântuirea mai multor oameni.

► Au existat viziuni și stări ca de transă, despre care Duncan Campbell a spus: „Nu îndrăznim să vorbim împotriva lor, pentru că am putea vorbi împotriva lui Dumnezeu.” Campbell a mai spus că n-ar trebui căutate viziunile sau starea de extaz, care erau doar incidentale. Atenția trebuie să fie pe Hristos și pe Cuvântul lui Dumnezeu.

► Numeroși oameni au mărturisit că au auzit îngerii cântând și că aceasta s-a produs în diferite locuri.

► Unii au văzut demonii care au zburat din clădirile Bisericii.

► Un om a mărturisit, în timp ce se ruga în Biserică, că a văzut un porumbel alb care se odihnea pe capetele oamenilor. Porumbelul a numit individual pe unul câte unul, iar cei numiți au fost convertiți în acea noapte.

► Prezența Domnului aducea teamă, iar acest lucru a continuat zi și noapte. Această prezență a fost omniprezentă și incontestabilă. Nu conta dacă erai creștin sau nu, puteai simți acea prezență înfricoșătoare, înspăimântătoare a lui Dumnezeu.

► Una din casele din Arnol s-a cutremurat, în timp ce oamenii din ea se rugau.

► Într-o seară, în momentul în care părăseau Biserica, afară într-un câmp deschis, a fost văzută o navă de către toți cei care se aflau acolo. Era o navă maritimă, învăluită în lumină. A fost o viziune, care i-a lăsat pe toți cei prezenți muți. Nu mai puteau scoate un cuvânt.

► Unii, în timp ce mergeau pe drum, ar fi fost învăluiți în lumină.

► Au fost văzute lumini care s-au așezat peste unele dintre case.

► Mulți marinari și-au dat mărturia că, în timp ce navele lor treceau pe lângă insulă, simțeau prezența Domnului.

► Prezența lui Dumnezeu a fost, de asemenea, sesizată pe insulele Harris, Bernera, Tiree și North Uist.

Rezultatele

► Lucru comun în fiecare trezire: au fost compuse multe imnuri.

► Când vestea trezirii a ajuns la cei originari din Lewis, care trăiau în diferite locuri din întreaga lume, ei au fost convinși de păcatele lor, apoi și-au predat viața lui Hristos.

► Foamea pentru Cuvântul lui Dumnezeu a fost intensă. Biblia nu mai era citită din obișnuință sau obligație, ci a devenit vie.

► Barurile au rămas goale.

► Mulți slujitori și misionari au primit chemare în slujirea lui Dumnezeu.

► Câți au fost salvați? A fost o teamă de a-i număra pe cei convertiți, deoarece slujitorii nu voiau să cadă în păcatul mândriei lui David (1Cron. 21: 2). Deși aceasta a fost atitudinea generală față de convertiții numărați, s-a găsit o înregistrare, în care se declara că în primele cinci săptămâni au fost 20.000 de convertiți.

► Duncan Campbell a indicat că 75% dintre cei salvați în timpul Trezirii din Insulele Hebride au fost mântuiți înainte ca ei să ajungă la Biserică. Acest fapt a fost similar Trezirii din Țara Galilor, din 1904-1905.

► Au fost rambursate datoriile vechi.

► Câteva sedii de poliție au devenit inactive, neavând deloc cazuri.

► Câți au dat înapoi? Potrivit lui Duncan Campbell, practic nu s-a auzit de așa ceva.

Doamne, îndură-Te și de țara noastră, de poporul nostru român! Fă-ne și nouă parte de o adevărată trezire spirituală, acum, la sfârșitul veacurilor!

”Dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, lucrează pentru Numele Tău, Doamne! Căci abaterile noastre sunt multe, am păcătuit împotriva Ta!” (Ier. 14:7)