Yahwe Yire – Domnul va purta de grijă

9. Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său Isaac şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.
10. Apoi, Avraam a întins mâna şi a luat cuţitul, ca să înjunghie pe fiul său.
11. Atunci, Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!” a răspuns el.
12. Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.”
13. Avraam a ridicat ochii şi a văzut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş, şi Avraam s-a dus de a luat berbecul şi l-a adus ca ardere-de-tot în locul fiului său.
14. Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijă”a. De aceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă”. (Gen. 22:9-14)

Lasă un comentariu