“Când va aduce cineva Domnului un dar ca jertfă de mâncare, darul lui să fie din floarea făinii: să toarne untdelemn peste ea şi să adauge şi tămâie.
S-o aducă preoţilor, fiilor lui Aaron; preotul să ia un pumn din această floare a făinii, stropită cu untdelemn, împreună cu toată tămâia, şi s-o ardă pe altar ca jertfă de aducere aminte. Acesta este un dar de mâncare de un miros plăcut Domnului.
Ce va rămâne din darul acesta de mâncare să fie al lui Aaron şi al fiilor lui; acesta este un lucru preasfânt între jertfele de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului.” (Levitic 2:1-3)

   Asemenea tuturor jertfelor din Levitic, darul de mâncare reprezintă, în primul rând, Fiinţa perfectă a Domnlui Isus, privită aici din perspectiva vieţii Sale pe pământ: o viaţă desăvârşită, de un miros plăcut Domnului Dumnezeu. Fiecare ucenic al Domnului trebuie să fie un urmaş al Său în toate privinţele, să ajungă să fie tot mai asemănător, după cum afirmă ap. Ioan: „Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.” (1Ioan 2:6)

   Jertfa darului de măncare ne ajută să înţelegem trei aspecte ale vieţii Domnului Isus pe care ar trebui să le avem fiecare dintre noi:

1. FLOAREA FĂINII

Era baza jertfei, reprezentându-L pe Domnul nostru cu un caracter desăvârşit: „Nu se găsea în ea nimic zgrunţuros, nimic aspru, în ea nu se vedea nimic mai mare sau mai mic, toată era la fel. Hristos nu era niciodată tulburat de împrejurări, niciodată nu şovăia, niciodată nu era în frământare, în nelinişte, oricare ar fi fost împrejurările.” (C.H.Mackintosh)

Ca să ajungem ca El, trebuie să ne lăsăm zdrobiţi, căci nu suntem decât boabe de grâu care nu pot fi folositoare înainte de a trece printre pietrele de moară. Orice zdrobire doare, dar fără ea suntem tot duri, zgrunţuroşi, inutili pentru lucarea Sa. Orice om al lui Dumnezeu, care a fost util în mâna Sa a trebuit să trecă prin zdrobire. Iosif a ajuns din fiu favorit, sclav, apoi întemniţat, ca la urmă să fie ridicat drept salvator al familiei sale. Moise a fost 40 de ani păstor la oi, ca să poată păstori încă 40 de ani poporul lui Dumnezeu. David, înainte de a fi rege, a fugit ani de zile din faţa lui Saul şi a trebuit să-şi scape viaţa dându-se drept nebun în faţa lui Achiş din Gat. Adesea noi am vrea să sărim peste această etapă, să primim Duhul Sfânt în toată plinătatea Sa şi să slujim. Răspunsul lui Dumnezeu este însă mereu acelaşi: nu se poate fără zdrobire. Ce turtă ar fi ieşit dacă s-ar fi turnat ulei peste boabe de grâu nezdrobite? Ar fi putut ele să fie mâncate de preoţi? Dragii mei, să nu ne temem de suferinţa pe care Dumnezeu  o îngăduie în vieţile noastre, pentru binele nostru, pentru zdrobirea noastră! Peste „floarea făinii” El va turna untdelemnul Duhului Său!

2. UNTDELEMNUL

Este de remarcat că Domnul Isus, înainte de lucrarea Sa publică, a trebuit să treacă printr-un dublu botez: cel cu apă, al lui Ioan şi cel cu Duhul Sfânt, produs în acelaşi moment. C.H.Mackintosh scria: „Ungerea Domnului Isus cu Duhul Sfânt, înainte ca să intre în slujba Sa, este de mare importanţă pentru cei care au o dorinţă neprefăcută de a fi robi supuşi ai Lui. Cu toate că El, în ceea ce priveşte natura Sa umană, a fost născut prin Duhul Sfânt, cu toate că era „Dumnezeu arătat în trup”, cu toate că plinătatea lui Dumnezeu locuia în El, atunci când a făcut voia lui Dumnezeu şi lucrarea Sa, a făcut totul pirn ungerea Duhului Sfânt, primită după botezul lui Ioan. Aceasta este o mare lecţie pentru noi. Noi pornim să alergăm fără să fim trimişi, să lucrăm numai prin puterea noastră. Adesea o slujbă nu e decât lucrarea nesfinţită a unei firi care n-a fost niciodată corectată şi judecată înaintea lui Dumnezeu. De aceea, avem nevoie să privim cu atenţie darul de mâncare, ca să înţelegem bine ce înseamnă untdelemnul turnat.”  Vrem să fim folositori pentru extinderea Împărăţiei? Fără Duhul Său nu vom face decât să încurcăm lucrurile şi să tulburăm apele, iar „pescuitul” va deveni mai greu. Avem nevoie de Duhul Său, avem nevoie de El, ca jertfa noastră să fie de „un plăcut miros Domnului” şi bine primită de oameni.

3. TĂMÂIA

Întotdeauna reprezintă rugăciunile sfinţilor, fiind un element esenţial al jertfei. Când Duhul Sfânt te umple, unul dintre indiciile prezenţei Sale este acela că El îţi înflăcărează rugăciunile. El Însuşi ne învaţă cum să ne rugăm, iar cuvintele sunt date tot de El. Astfel şi numai astfel se poate împlini Scriptura care zice: „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit!”

Să ne lăsăm deci zdrobiţi „prin suferinţă”, dacă aşa a găsit Domnul cu cale, să cerem untdelemnul sfânt în vase curate şi să ne rugăm fierbinte ca El să-Şi arate slava în aceste vremuri grele! „Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut.”(Rom.13:11)