Suntem noi această rămăşiţă a Domnului, care va fi găsită trăind în sfinţenie şi în teamă de Dumnezeu la venirea Sa?
Citat din David Wilkerson:
„Toţi prorocii au văzut timpul sfârşitului şi au prorocit despre strângerea laolaltă a unui popor sfânt şi separat de ce e rău, care va avea o mare înţelegere a Cuvântului lui Dumnezeu. Daniel a primit „lucruri mari de la Domnul”, dar nu le-a putut înţelege. El a văzut că va veni o zi când o rămăşiţă sfântă, curată şi încercată, le va înţelege: „Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi;cei răi vor face răul şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege” (Dan. 12:10).
Eu cred că trezirea ultimelor timpuri, despre care mulţi vorbesc, va fi o trezire a curăţiei. Dacă lucrarea Duhului Sfânt este să convingă lumea de păcat, de dreptate şi de judecată, atunci este clar că într-o mare revărsare a Duhului vor fi valuri puternice de pocăinţă. Biserica permisivă şi fără grijă se va vedea descoperită şi obligată să se confrunte cu realitatea păcatelor ei.
În timp ce mulţi creştini caută semne şi minuni, adunându-se ca să-i asculte pe falşii predicatori ai succesului şi prosperităţii, Dumnezeu cheamă „un popor în deşert”, care este consumat de foame după mai mult din Hristos.
În aceste momente un grup glorios se ridică! Într-o zi, Dumnezeu a început să mişte inimile lor şi să-i facă să se sature de toată ipocrizia şi ruşinea. Ei s-au adâncit în Cuvântul Domnului şi l-au luat pentru ei înşişi, descoperind scopul vieţii. Şi-au pus haina neprihănirii lui Hristos, s-au supus cerinţelor Sale şi au decis să mergă chiar şi singuri, dacă ar fi nevoie, în ascultare de El. Au început să vadă lucrurile prin Duhul şi să înţeleagă că sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape.
Domnul vine! Pocăiţi-vă, pentru că ziua Domnlui se apropie! Să ne dezbrăcăm de tot păcatul care ne înconjoară şi să ne aţintim privirile către lucrurile de sus! Să nu luăm parte deloc la lucrările întunericului! Lasă totul şi ieşi în întâmpinarea Sa!”