A rămâne neschimbat

Am stat pe gânduri la începutul acestui an întrebându-mă care ar putea fi lucrul de care am avea nevoie cel mai mult pe parcursul lui 2014, în cazul în care vom continua să slujim aici lui Dumnezeu (o mult mai bună perspectivă ar fi apropiata revenire a Domnului şi „strângerea noastră laolaltă cu El”). Totuşi, dacă vremea harului se va mai prelungi cu un an … Continuă să citești A rămâne neschimbat

Pocăinţa-unica noastră speranţă

Singura certitudine că facem parte din rămăşiţa sfântă a celor ce se tem de Domnul este cu adevărat doar pocăinţa – acea atitudine a inimii înaintea lui Dumnezeu care te face să vezi cine eşti şi cât de mult ai greşit faţă de El. Iosia, un împărat bun din istoria poporului Israel (cum puţini au fost), un om care se temea de Dumnezeu şi iubea … Continuă să citești Pocăinţa-unica noastră speranţă

Pocăinţa adevărată, de Leonard Ravenhill

„Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare!” (F.Ap. 3:19)   Cuvântul „pocăinţă” este unul dintre cele mai puţin dorite şi folosite cuvinte ale limbii noastre. Omului firesc pur şi simplu nu-i place să audă acest cuvânt, nicidecum să îl accepte ca pe o acţiune neapărat necesară pentru a se apropia … Continuă să citești Pocăinţa adevărată, de Leonard Ravenhill