„Victoria se obține doar prin credință” – 7 Principii pentru lupta spirituală (p.2)

„Să nu vi se tulbure inima! Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine!” (In. 14:1) „…pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră.” (1In. 5:4) Continuă să citești „Victoria se obține doar prin credință” – 7 Principii pentru lupta spirituală (p.2)

Trecând prin mijlocul furtunii

El a zis şi a pus să sufle furtuna,care a ridicat valurile mării.Se suiau spre ceruri, se coborau în adânc;sufletul le era pierdut în faţa primejdiei.Apucaţi de ameţeală, se clătinau ca un om beat,şi zadarnică le era toată iscusinţa.Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,şi El i-a izbăvit din necazurile lor.A oprit furtuna, a adus liniştea, şi valurile s-au potolit.Ei s-au bucurat că valurile … Continuă să citești Trecând prin mijlocul furtunii

„Prezența Domnului aduce biruința” – 7 Principii pentru lupta spirituală (p.1)

„Pe când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată că un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua s-a dus spre el şi i-a zis: „Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?”El a răspuns: „Nu, ci Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului, şi acum am venit.” Iosua s-a aruncat cu faţa la pământ, … Continuă să citești „Prezența Domnului aduce biruința” – 7 Principii pentru lupta spirituală (p.1)

„Nebunia” propovăduirii crucii

Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii. Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi grecii caută înţelepciune; dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină … Continuă să citești „Nebunia” propovăduirii crucii

Ultima chemare

Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neținându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.     Noi, dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele … Continuă să citești Ultima chemare

Domnul îi apără pe cei care Îi slujesc

„În noaptea următoare, Domnul S-a arătat lui Pavel şi i-a zis: „Îndrăzneşte, Pavele; căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în Roma.” (F. Ap. 23:11) „Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă şi întăritura mea!” (Ps. 18:2) Continuă să citești Domnul îi apără pe cei care Îi slujesc

Puterea unei mărturii adevărate

Cuvântarea de apărare a apostolului Pavel – cuprinsă în cap. 22 din Fapte – este un exemplu al felului în care ar trebui dată o mărturie a unei adevărate întoarceri la Dumnezeu. Întoarcerea noastră la Dumnezeu este certificatul de naștere din nou pe care ar trebui să știm să-l prezentăm înaintea tuturor oamenilor. De aceea, este foarte important să știm cum să relatăm acest lucru … Continuă să citești Puterea unei mărturii adevărate