„Să nu vi se tulbure inima! Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine!” (In. 14:1)
„…pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră.” (1In. 5:4)

Eu sunt în Rugăciune mereu pentru România! De la început. Dumnezeu sa-și facă Voia Lui cu România!Dumnezeu sa va binecuvanteze familia și biserica! Maranatha!
Și eu mă alături cu ajutorul Domnului la grupul de post și rugăciune pe care l-ați anunțat , și-l rog pe Domnul să înceapă trezirea și din casa mea.
Glorie Domnului!
Domnul să vă binecuvânteze frate, parcă-mi vorbiți mie personal de multe ori, Domnul mă iartă și mă iubește! Glorie Lui!
Si mie mi se potrivește tare mult acest text, și eu am fost asemenea poporului Israel in pustia acestei lumi aproape 40 de ani, dar marele Har al Domnului a fost trimis și peste mine și-I multumesc Domnului , și vreau să mă întorc cu toată ființa mea cât Domnul îmi dă zile, căindu-mă și facandu-I voia Lui.
Domnul să-mi ajute și să-i scoată din Egiptul acestei lumi cu braț puternic și familia mea toată!