CE S-A ÎNTÂMPLAT CU EDIȚIILE „VREMURI PROFETICE”?

Pentru că în ultimul timp am primit numeroase întrebări legate de motivul pentru care am suspendat aceste ediții, am considerat că este bine să dau un răspuns unic și cât se poate de clar tuturor celor care așteaptă venirea Domnului. Mai întâi, cred că este evident pentru toți cei ce urmăresc evoluțiile la nivel internațional – mai ales cele legate de libertatea de exprimare – … Continuă să citești CE S-A ÎNTÂMPLAT CU EDIȚIILE „VREMURI PROFETICE”?

I. Fericirile

Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; şi după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El.Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe astfel:„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci … Continuă să citești I. Fericirile

Când și cum va avea loc Răpirea Bisericii?

„Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că putrezirea nu poate moşteni neputrezirea. Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul … Continuă să citești Când și cum va avea loc Răpirea Bisericii?

Stând în spărtură pentru popor

Pentru cei care și-au pus inima să caute trezirea acestui neam cu post și rugăciune, ca și pentru toți ce-și dau seama de vremea pe care o trăim, Domnul vorbește astfel: „Caut printre ei un om care să înalţe un zid şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc; dar nu găsesc niciunul!” (Ez. 22:30) Dumnezeu încă mai caută … Continuă să citești Stând în spărtură pentru popor

Durere pentru cei pierduți

Dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, lucrează pentru Numele Tău, Doamne! Căci abaterile noastre sunt multe, am păcătuit împotriva Ta. Tu, care eşti nădejdea lui Israel, Mântuitorul lui la vreme de nevoie: pentru ce să fii ca un străin în ţară, ca un călător care intră doar să petreacă noaptea în ea? De ce să fii ca un om încremenit, ca un viteaz care nu … Continuă să citești Durere pentru cei pierduți

7 îndemnuri pentru Biserica din vremea de pe urmă

„Bucuraţi-vă întotdeauna!Rugaţi-vă neîncetat!Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.Nu stingeţi Duhul!Nu dispreţuiţi prorociile!Ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun.Feriţi-vă de orice se pare rău!Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus … Continuă să citești 7 îndemnuri pentru Biserica din vremea de pe urmă

Generația ce va trăi venirea Domnului

„Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi … Continuă să citești Generația ce va trăi venirea Domnului