Profeția ce arată evoluția războiului din Israel

6. În ziua aceea, voi face pe căpeteniile lui Iuda ca o vatră de foc sub lemn, ca o făclie aprinsă sub snopi; voi mistui în dreapta şi în stânga pe toate popoarele de jur împrejur, iar Ierusalimul va fi locuit iarăşi la locul lui cel vechi. 7. Domnul va mântui mai întâi corturile lui Iuda, pentru ca slava casei lui David şi fala locuitorilor … Continuă să citești Profeția ce arată evoluția războiului din Israel

„Ce fac Eu, tu nu înțelegi acum…”

3. Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce,4. S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar şi S-a încins cu el.5. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.6. … Continuă să citești „Ce fac Eu, tu nu înțelegi acum…”

Conflictul din Israel – până unde se va ajunge?

15. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Pentru că filistenii s‑au dedat la răzbunare, pentru că s-au răzbunat în chip batjocoritor şi din adâncul sufletului, voind să nimicească totul în ura lor străveche, 16. aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ‹Iată că Îmi întind mâna împotriva filistenilor, nimicesc cu desăvârşire pe cheretiţi şi prăpădesc tot ce a mai rămas pe coasta mării, 17. Mă voi năpusti cu mare răzbunare … Continuă să citești Conflictul din Israel – până unde se va ajunge?

O dovadă dată de Duhul Sfânt și de putere

1. Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită.2. Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit.3. Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur.4. Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau … Continuă să citești O dovadă dată de Duhul Sfânt și de putere

Fiecare își va primi răsplata, la revenirea Domnului

44. Iar Isus a strigat: „Cine crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine.45. Şi cine Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine.46. Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric.47. Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, … Continuă să citești Fiecare își va primi răsplata, la revenirea Domnului

Războiul cu Gaza și viitoarea invazie a Rusiei în Israel

 ‘Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului! Te voi târî şi-ţi voi pune un cârlig în fălci; te voi scoate, pe tine şi toată oastea ta, cai şi călăreţi, toţi îmbrăcaţi în chip strălucit, ceată mare de popor, care poartă scut şi pavăză şi care toţi mânuiesc sabia; (Ez. 38:3-4) Continuă să citești Războiul cu Gaza și viitoarea invazie a Rusiei în Israel

Situația din Israel și războaiele viitorului

1. Dumnezeule, nu tăcea! Nu tăcea şi nu Te odihni, Dumnezeule!2. Căci iată că vrăjmaşii Tăi se frământăşi cei ce Te urăsc înalţă capul.3. Fac planuri pline de vicleşug împotriva poporului Tăuşi se sfătuiesc împotriva celor ocrotiţi de Tine.4. „Veniţi”, zic ei, „să-i nimicim din mijlocul neamurilor,ca să nu se mai pomenească numele lui Israel!”… 16. Acoperă-le faţa de ruşine,ca să caute Numele Tău, Doamne!17. … Continuă să citești Situația din Israel și războaiele viitorului

Războiul din Israel și profețiile despre Gaza

3. Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară care împliniţi poruncile Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului. 4. Căci Gaza va fi părăsită, Ascalonul va fi pustiit, poporul din Asdod va fi izgonit ziua-n amiaza mare şi Ecronul va fi smuls din rădăcini. 5. Vai de locuitorii de pe malurile mării, vai de neamul cheretiţilor! Aşa … Continuă să citești Războiul din Israel și profețiile despre Gaza

Cel ce a fost smerit va reveni ca Împărat slăvit

12. A doua zi, o gloată mare, care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim,13. a luat ramuri de finic şi I-a ieşit în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!”14. Isus a găsit un măgăruş şi a încălecat pe el, după cum este scris:15. „Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău … Continuă să citești Cel ce a fost smerit va reveni ca Împărat slăvit