Prezența Domnului – protecția noastră

Este o necesitate absolută ca poporul lui Dumnezeu să aibă și să mențină prezența Domnului în viețile lor tot timpul. Cei care nu umblă în prezența Lui și n-au parte de prezența Sa vor fi o pradă ușoară pentru diavol, în zilele ce ne stau înainte. O, Doamne, nu mă lepăda de la Faţa Ta şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt! … Continuă să citești Prezența Domnului – protecția noastră

Invitație Viena

Cu ajutorul lui Dumnezeu, sâmbătă, 29 Martie, vom organiza un eveniment pentru românii din Austria. Tema întâlnirii din acest an este inspirată din cuvintele apostolului Pavel pe care le găsim scrise în Prima sa Epistolă către Tesaloniceni: „De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji!” (1 Tes. 5:6). Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Vă așteptăm cu drag! Continuă să citești Invitație Viena

O anticipare a răpirii Bisericii

2. Cunosc un om în Hristos, care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup, nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie).3. Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie)4. a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte care nu se pot spune … Continuă să citești O anticipare a răpirii Bisericii

Cum poți deosebi un predicator fals?

15. Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori.16. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?17. Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.18. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.19. … Continuă să citești Cum poți deosebi un predicator fals?