Domnul Dumnezeul nostru este un foc mistuitor (Deut. 4:24). Aşa i s-a arătat lui Moise, aşa a confirmat legământul Său cu Avraam şi aşa i-a călăuzit pe evrei prin pustie.

Cei care s-au întâlnit cu El şi L-au cunoscut de aproape au primit focul acesta înăuntrul lor. Moise „a ars” pentru slava lui Dumnezeu care fusese dispreţuită în mijlocul poporului Său şi-a mijlocit având în vedere Numele Său cel mare. Mai târziu, Ieremia ardea cu aceeaşi intensitate, când trebuia să apere slava Dumnezeului său: „Dacă zic: „Nu voi mai pomeni de El şi nu voi mai vorbi în Numele Lui!”, iată că în inima mea este ca un foc mistuitor închis în oasele mele. Caut să-l opresc, dar nu pot.” (Ier. 20:9)

Focul prezenţei slavei lui Dumnezeu a ars necurmat în locul preasfânt, arătând dorinţa Sa de a locui în mijlocul poporului Său.

La Cincizecime însă focul s-a mutat dintr-o casă făcută de mâini omeneşti în Casa formată din pietre vii, în Biserica Lui cea sfântă: „Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.” (F. Ap. 2:3)
Focul lui Dumnezeu continuă să ardă şi astăzi în inimile celor predaţi în întregime Lui. E foc de iubire aprinsă, de dor după Mire, de râvnă pentru slava Lui.

Curând El Se va întoarce după Biserica Sa ce are o dragoste „clocotitoare” pentru El.

Ai focul?