Din toată inima… sau deloc

Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc şi a făcut legământ înaintea Domnului, îndatorindu-se să urmeze pe Domnul şi să păzească poruncile, învăţăturile şi legile Lui din toată inima şi din tot sufletul lui, ca să împlinească astfel cuvintele legământului acestuia, scrise în cartea aceasta. Şi tot poporul a intrat în legământ. (2Împ. 23:3) Continuă să citești Din toată inima… sau deloc

„O formă de evlavie” sau evlavia de formă

1. Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.2. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie…5. având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. (2Tim. 3:1,2-5) Continuă să citești „O formă de evlavie” sau evlavia de formă

Probleme și pedepse la Cina Domnului

26. Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului până va veni El.27. De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului.28. Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta.29. … Continuă să citești Probleme și pedepse la Cina Domnului

Ce este adevărul?…

36. „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”, a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor, dar, acum, Împărăţia Mea nu este de aici.”37. „Atunci, un Împărat tot eşti!” I-a zis Pilat. „Da”, a răspuns Isus. „Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, … Continuă să citești Ce este adevărul?…

Cine suntem noi și cine este Domnul?……

9. Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.10. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,11. după cum zice Scriptura: „Oricine crede în El nu va fi dat de ruşine.”12. În adevăr, nu este nicio deosebire între iudeu … Continuă să citești Cine suntem noi și cine este Domnul?……

Noi, cei peste care a venit sfârşitul veacurilor

23. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.24. Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.25. Să mâncaţi din tot ce se vinde pe piaţă, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului.26. Căci „al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el”. (1Cor. 10:23-26) Continuă să citești Noi, cei peste care a venit sfârşitul veacurilor

„Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru!”

6. Toţi am ajuns ca nişte necuraţi şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.7. Nu este nimeni care să cheme Numele Tău sau care să se trezească şi să se alipească de Tine, de aceea ne-ai ascuns Faţa Ta şi ne laşi să pierim din pricina nelegiuirilor noastre.8. Dar, … Continuă să citești „Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru!”