Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbeşte întregii adunări a copiilor lui Israel şi spune-le: ‘Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul Dumnezeul vostru. (Lev. 19:1-2)
14. Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă.
15. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.
16. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.” (1 Pet. 1:14-16)