TREZIREA MORAVIANĂ DIN ANUL 1727
Congregația care a experimentat trezirea spiritală, a fost în primul rând formată din moravieni, care din cauza persecuției religioase, au fost exilați din patria lor, din Moravia în anul 1722 și au fost mutați în statul Saxonia al contelui Nicolas Zinzendorf.
Etapele inițiale
Comunitatea Moraviană din Herrnhut
► Comunitatea divizată de refugiați creștini din satul Herrnhut a format cea dintâi Biserica Moraviană a Fraților. Alături de ei se aflau, de asemenea, credincioși luterani, reformați și baptiști. Diferențele lor doctrinare au creat o mare dezbinare.
► În data de 12 mai 1727, comunitatea a încheiat un legământ mai mult pentru a accentua punctele în care erau de acord, decât pentru a scoate în evidență diferențele dintre ei.
► A urmat o perioadă de rugăciune extraordinară.
Rezultatele unității și ale rugăciunii extraordinare
► În data de 13 august 1727, comunitatea moraviană a fost copleșită și umplută prin revărsarea Duhului Sfânt în timpul adunării lor.
► Exista un simț al apropierii lui Hristos dat tuturor celor prezenți și, de asemenea, simultan la doi membri ai comunității lor, care lucrau la douăzeci de mile distanță.
► Ei au terminat această adunare la prânz, distingând cu greu dacă mai sunt pe pământ sau dacă au plecat deja la ceruri.
Mărturiile
► „Am văzut mâna lui Dumnezeu și cu toții am fost botezați cu Duhul Său cel Sfânt.”
► „Din acea vreme cu greu treceau zilele, dar am văzut lucrările Lui atotputernice printre noi.”
► „O foarte mare foame după Cuvântul lui Dumnezeu ne-a luat în stăpânire, astfel încât a trebuit să facem câte trei slujbe, în fiecare zi (la ora 5:00, 7:30 și 21:00).”
► „Fiecare își dorea, mai presus de toate, ca Duhul Sfânt să aibă total control.”
► „Dragostea de sine și voința proprie, precum și orice neascultare au dispărut, iar o revărsare de har copleșitoare ne-a cuprins pe toți în marele ocean al iubirii divine.”
Rezultatele
► Congregația din Herrnhut (care nu a depășit niciodată 300 de persoane) a început o întâlnire de rugăciune de aproximativ o oră, care a continuat timp de 100 de ani.
► Asta a fost primul grup bisericesc protestant care a început lucrarea misionară.
► În următorii 25 de ani după revărsarea Duhului Sfânt în congregația din 13 august 1727, misionarii moravieni au purtat Evanghelia nu numai în aproape toate țările Europei, ci și în multe triburi indigene din America de Nord și de Sud, în Asia și în Africa.
► Mai mult de o sută de misionari au ieșit din această comunitate de la sat, în următorii douăzeci și cinci de ani. Aceasta a însemnat mai mult decât ceea ce toți evanghelicii au făcut în două secole.
► Comunitatea Herrnhut a devenit un centru de odihnă spirituală, vizitată de oameni din toate părțile din Europa, care căutau să fie mântuiți sau botezați cu Duhul Sfânt și cu foc.
Oooof sa vina si la noi trezirea spirituala ca dacă nu se mai pierde o generație de oameni asa zis creștini dar fără duh sfânt. Căci dacă România ar fi asa cum o numesc uni crestina . Ar trebuii sa facă ce a făcut și moravieni căci cu adevărat Duhul sfant lucra prin Ei .nu ? Sau ați mai văzut vreodată omeni plini de duhul Sfânt. Cu adevărat. Și sa stea nepăsători. Nu nu nu niciodată. EL NU NE A DAT UN DUH DE FRICA . CI DE PUTERE CARE NE FACE SA STRIGAM AVA adică TATA SFINTEASCASE NUMELE TAU VIE IMPARATIA TA SI FACASE VOIA TA CU NOI AMIN …
Amin! Domnul să Se îndure și să ne facă parte de o autentică trezire acum, cu puțin înainte de revenirea Sa!
Cuvintul lui Dumnezeu predicat de fratele Aurel, ma face flaminda de mai mult, de a-l cunoaste pe Domnul peste Cer si Pamint si pe cel ce la trimis, Domnul meu Isus…Stati binecuvintati, in Harul Lui minunat toti cei ce asteapta venirea Lui. Amin!
Dumnezeu să vă binecuvinteze. Fr,Aurel cum pot să cumpăr cărțile d-voastră. Multumesc
Cărțile pot fi comandate la numărul de telefon 0721 226 568 sau pe adresa de email: trezireazi@gmail.com