Profeţii sunt o rasă ciudată de oameni. Ei sunt oamenii de urgenţă ai lui Dumnezeu pentru orele de criză. Oh, mi-ar fi plăcut să-l aud pe Ioan Botezătorul predicând… Mi-ar fi plăcut să-l văd pe acest om, când Dumnezeu i-a spus: „Ioan, deja eşti aici de 20 de ani, acum ar fi mai bine să ieşi afară şi să predici!”

Nu este nimic comparabil cu liniştea pe tot pământul lui Dumnezeu, doar ia-ţi Biblia şi uită, uită de toată lumea şi închide-te deoparte! Profeţii erau oameni care umblau cu Dumnezeu, simţeau ca Dumnezeu, vedeau ca Dumnezeu, plângeau ca Dumnezeu, tânjeau ca Dumnezeu… Oh, dar ce mare diferenţă, când un om râvneşte după trezire, un om care aşteaptă cu nerăbdare ca Dumnezeu să-Şi întindă mâinile!

Doamne, cât am putea face cu câţiva oameni care sunt gata să-şi piardă capetele pentru Isus chiar acum… Spun din nou că cei mai mulţi dintre voi aţi putea predica mult mai bine decât ştiţi şi decât predicaţi! Dar nu faceţi acest lucru pentru că veţi fi daţi afară din „sinagogă”, din această cauză… Va trebui apoi să vă încredeţi în Dumnezeu şi asta chiar ar fi o problemă, nu-i aşa?