Puterea din locul tainic al rugăciunii

„Odăița” înseamnă, pur și simplu, să te retragi cu Dumnezeu în orice loc, în orice moment și să-I oferi lui Dumnezeu un timp de calitate, în care să tânjești după El, să-L cauți, să chemi Numele Lui. Rugăciunea din cămăruță este, pur și simplu, o deprindere.

Nu cred că jertfa rugăciunii noastre este primită de Dumnezeu, decât în cazul în care ne-am hotărât să avem acel loc în ascuns pentru rugăciune și suntem acolo cu toată inima și ființa noastră.

Dacă te-ai hotărât să ai acest loc tainic al rugăciunii, dacă ai închis ușa după tine și ai venit fără să te lași distras de altceva și dacă Îl cauți pe Domnul din toată inima, Isus a spus că vei avea o răsplată.

Dumnezeu va restabili ordinea, unitatea și pacea, pentru că Îl cauți din toată inima. Când nu te sprijini pe alte persoane sau pe eul tău, când nu cauți în altă parte rezolvarea, nici măcar la un consilier, ci te izolezi doar tu cu Dumnezeu, atunci încetul cu încetul, puțin câte puțin, El îți va da lumină, iar confuzia va fi înlăturată definitiv.

Un gând despre “Puterea din locul tainic al rugăciunii

  1. Oare are Mireasa lui Hristos emoții că în curând va veni Mirele ei drag sa o răpească?… Orice mireasă care se căsătorește din dragoste, are emoții mari înainte de nunta… acel fior unic când îmbracă rochia alba… este un sentiment plin de emoție… de dragoste… de dor… de nerăbdare. Oare avem acele emoții și extaz acum când știm că Isus este gata sa ne răpească? Ce diferit trăim viata de zi cu zi când ne concentram în dragostea pentru Isus… dorul de El… de Tatăl… de părtășia de sus atât de perfectă… toată trăirea și lupta zilnica trec mai ușor și mai repede… și plus de asta, tot mai mare crește dorul de a fi cu Sfânta Trinitate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s