Biserica și vremea sfârșitului

Cu toate că în timpul Vechiului Testament Biserica Domnului a rămas o taină, totuși ea se poate întrezări prin imagini și tipuri reprezentative. Mai mult chiar, încă din Vechiul Testament apare revelată și vremea sfârșitului, ca punct culminant al împlinirii planului lui Dumnezeu, pentru”Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci.” (Amos 3:7)

Pentru noi, creștinii vremurilor de pe urmă, este cu adevărat uimitor să putem privi în direct împlinirea cuvintelor rostite prin prorocii din vechime. Nu ne rămâne altceva decât să ne smerim în fața maiestății lui Dumnezeu și să așteptăm din ceruri pe Domnul nostru Isus, care va aduce în curând împlinirea finală a tot ce a fost profețit. Maranata! Vino, Doamne Isuse!

3 gânduri despre “Biserica și vremea sfârșitului

  1. Pace!

    Am observat ca ultima dumneavoastra postare pe Youtube este incompleta. Poate s-a intamplat ceva cu predica sau nu se poate auzi. Ati putea reposta predica in intregime?

    Multumesc,
    Cristianna Muhl

  2. MULTUMESC DOMNULUI PT CA PRIN FRATELE AUREL DOMNUL MA TREZIT DIN CALEA PE CARE APUCASEM SPRE PIERZARE,SI MIA ARATAT UNDE AM GRESIT,MULTUMESC DOMNULUI CA MA PRIMIT SI SA MA CALAUZEASCA SI PE TOTI COPII LUI DIN TOATA LUMEA SA NE INTAREASCA CREDINTA AMIN

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s